DRÄXLMAIER Satu Mare – ajutorul lui Moș Crăciun

23. December 2019 – Angajații companiei DRÄXLMAIER Satu Mare au pregătit surprize pentru copii și tineri din centrele de plasament din județ

În al treilea an consecutiv, colegii din companie au fost invitați să devină ajutoarele lui Moș Crăciun și să contribuie la căldura sărbătorilor de iarnă. Împreună ei au pregătit peste 145 de pachete de cadouri.  

La împachetarea surprizelor au participat multe mâini iscusite, care au strecurat, pe lângă produse, gânduri bune și dragoste pentru cei mici. ”DRÄXLMAIER este o companie de familie și acest lucru definește implicarea noastră în comunitatea din care facem parte. Succesul acțiunii caritabile pe care am organizat-o și în acest an demonstrează că avem alături de noi oameni cu spirit generos și suflet cald, care doresc să fie alături de acești copii în ajun de sărbătoare. Sunt mândru că pot face parte din această frumoasă comunitate de la DRÄXLMAIER”, spune Iuliu Cadar, Director General în cadrul DRÄXLMAIER Satu Mare.  

Pachetele au fost livrate la 11 centre din județ de voluntari din rândul angajaților, care au fost primiți cu multă bucurie. Ajutoarele lui Moș Crăciun au primit multe zâmbete și îmbrățișări în semn de mulțumire de la copii. ”Am pregătit multe pachete de cadouri și am ținut mult să pot participa și la împărțirea lor. Am întâlnit copii de toate vârstele. Ne-au primit cu drag și ne-au și colindat, așa cum e obiceiul în această perioadă a anului. Au primit darurile aduse de noi, ajutorii lui "Moș Crăciun" cu mult entuziasm și s-au bucurat enorm de ele. Pentru mine este un sentiment greu de descris. Sunt bucuroasă că am putut face ceva atât de frumos pentru ei”, ne povestește Aliz Spiller, unul dintre voluntarii care au participat și la distribuirea cadourilor.  

Copiii de la Centrul Tip Familial ”Orhideea” din Rătești au primit, pe lângă pachetele pregătite de voluntari, un aragaz nou și o mașină de uscat haine. ”Ne bucurăm mult de aceste aparate noi. Ne ajută să le oferim copiilor din centru condiții mai bune. Mulțumim companiei și angajaților pentru generozitate și implicare”, spune domnul Gheorghe Mateoc, coordonatorul centrului.  

Fiecare echipă care a livrat pachețele de cadouri la centre s-a întors cu zâmbetul pe buze. Impresionați de experiența trăită, colegii de la DRÄXLMAIER Satu Mare și-au propus să continue tradiția acestor acțiuni.   Partenerul companiei în proiect a fost Asociația Culturală pentru Tinerii din Satu Mare.

DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu sediul central în Germania, având peste 60 de locații în mai mult de 20 de țări. Compania are, în prezent, aproximativ 75.000 de angajați în întreaga lume. Datorită muncii și capacității lor de inovare, DRÄXLMAIER Group a ajuns lider în domeniul tehnologic pentru segmentul premium de automobile.

Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul sistemelor de condus convenționale și alternative, precum și în domeniul componentelor electrice și electronice. Printre acestea se numără sistemele de cablaj și cele de baterii de înaltă tensiune. Ca lider de piață în crearea interioarelor pentru automobilele premium, DRÄXLMAIER Group furnizează console centrale, borduri și uși, precum și module de cockpit. În 2019, DRÄXLMAIER Group a realizat o cifră de afaceri de 4,9 miliarde de euro.

Prima fabrică din România a fost înființată în 1993, la Pitești. Au urmat apoi cele din Satu Mare, Timișoara, Hunedoara și Brașov - România devenind, astfel, cu peste 15.000 de angajați, unul dintre cele mai importante centre de dezvoltare și producție ale Grupului. 

Share

Noi folosim cookie-uri pentru a analiza și a îmbunătăți în mod regulat site-ul nostru. Făcând clic pe butonul "de acord", sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Vă puteți retrage consimțământul în orice moment. Dacă nu doriți să utilizați module cookie, selectați butonul Modificați setările cookie. Cookie-urile care sunt necesare din punct de vedere tehnic pentru utilizarea site-ului nostru web vor fi utilizate independent de acordul dumneavoastră. Informații detaliate despre utilizarea cookie-urilor de pe acest site pot fi găsite pe Politica de confidențialitate.