Angajații DRÄXLMAIER Hunedoara au participat la acțiunea „Ziua Curățeniei”

09. noiembrie 2019 Colegii de la DRÄXLMAIER Hunedoara au participat la acțiunea de ecologizare „Ziua Curățeniei”. Ei au contribuit la curățarea de deșeuri și gunoaie a unei zone întinse din apropierea orașului.

HUNEDOARA, 9 noiembrie 2019.  Peste 90 de angajați ai DRÄXLMAIER Hunedoara și-au petrecut ziua de sâmbătă ajutând la protejarea mediului înconjurător. Echipați cu mănuși și saci de gunoi, voluntarii companiei, însoțiți de familie și copii, au colectat în doar câteva ore peste 3 tone de deșeuri – de la materiale plastice la polistiren, cutii de carton, ambalaje și resturi menajere.

 Zona vizată pentru curățenie de angajații DRÄXLMAIER Hunedoara a fost în apropierea străzii Carpați, pe malul râului Cerna, unde existau foarte multe gunoaie. 

  „Ne-a făcut plăcere că ne-am organizat și am participat împreună la această acțiune. Am făcut mișcare și am făcut o faptă bună, încercăm să protejăm natura. A fost o experiență interesantă și relaxantă alături de colegi”, a spus Daniel, unul dintre voluntarii DRÄXLMAIER Hunedoara. 

 Echipa numeroasă de voluntari a companiei s-a bucurat să facă o faptă bună în timpul liber. Angajații s-au arătat dornici ca și pe viitor să participe la alte acțiuni similare. Unii au venit alături de copii, dorind să-i învețe cât este de important să mențină curățenia în mediul înconjurător.  

 „Avem peisaje foarte frumoase în Hunedoara și în regiune. Este important să le protejăm, să le păstrăm curate și să ne responsabilizăm. M-am simțit excelent alături de colegi, peisajele sunt superbe și suntem bucuroși că am transformat zona ecologizată într-un loc îngrijit. Suntem cu toții un exemplu copiilor noștri și a fost foarte frumos că am participat alături de cei mici la această acțiune”, a povestit Elena, colega noastră din DRÄXLMAIER Hunedoara. 

DRÄXLMAIER Hunedoara este partenerul dedicat al comunităților locale. Compania a donat în acest an aparatură medicală în valoare de 25.000 de euro Spitalului Municipal „Alexandru Simionescu” din Hunedoara. De asemenea, în 2019, DRÄXLMAIER Hunedoara a susținut zeci de elevi care provin din familii defavorizate prin donația de rechizite școlare.

Informații generale

Despre
DRÄXLMAIER Group

DRÄXLMAIER Group furnizează producătorilor de automobile premium din întreaga lume sisteme complexe de cablaje, componente electrice și electronice centrale, interioare exclusive și sisteme de baterii pentru mobilitate electrică. Combinația dintre competențele de bază în interioare, electricitate, electronică și sisteme de baterii asigură companiei DRÄXLMAIER o poziție unică în industrie. Astfel, compania acoperă întregul proces, de la ideea inițială, prin dezvoltare și producție și până la livrarea produselor către liniile de asamblare ale producătorilor de automobile premium. Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul componentelor electrice și electronice. Acestea includ sisteme de cablaj multi-tensiune și înaltă tensiune, sisteme de gestionare a bateriilor și distribuitoare inteligente de energie. DRÄXLMAIER lucrează la viitorul mobilității fără emisii cu soluțiile sale pentru sisteme de baterii de joasă tensiune și de înaltă tensiune. În calitate de lider de piață pentru sistemele de interioare, DRÄXLMAIER Group furnizează sisteme de iluminat ambiental, console centrale, borduri și uși, precum și module de cockpit pentru producătorii de automobile premium.

DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu peste 65 de locații în peste 20 de țări. Fondată în Germania în 1958, compania are peste 75.000 de angajați în întreaga lume. Pentru DRÄXLMAIER Group ca o afacere administrată de proprietar, gândirea responsabilă și pe termen lung a fost întotdeauna baza succesului economic. Prin urmare, un element central al strategiei sale este proiectarea proceselor de afaceri și de producție, precum și realizarea produselor, într-o manieră mai durabilă, pentru a crește competitivitatea companiei pe termen lung. În plus, DRÄXLMAIER se angajează să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

În 2020, DRÄXLMAIER Group a generat vânzări de 4,2 miliarde de euro. Compania face parte din Top 100 al furnizorilor de componente pentru automobile și printre clienții noștri se numără Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche și Volkswagen, precum și producători auto californieni.