Copilărie, rază de soare! - Ziua Copilului la DRÄXLMAIER Pitești

02. iunie 2019 Sute de copii au sărbătorit împreună cu părinții lor Ziua Copilului într-un cadru de poveste organizat de DRÄXLMAIER Pitești în colaborare cu Liceul Tehnologic Astra. Evenimentul s-a adresat copiilor angajaților companiei și a strâns laolaltă sute de participanți, mai mici și mai mari, veniți să petreacă Ziua de 1 iunie printre prieteni și colegi.

Încă de la primele ore ale dimineții, cei mici au venit însoțiți de părinți și bunici. Veseli și plini de energie, s-au jucat, au pictat, s-au lăsat pictați și au legat prietenii noi. Chiar și părinții au retrăit din plin sentimentul copilăriei, făcând poze cu personaje de poveste și savurând bucuria celor mici.   

DRÄXLMAIER Pitești i-a așteptat cu o varietate de activități, la care aceștia au participat cu entuziasm, de la jocuri cu mingea, ping-pong, șah, la pictură pe față. Toboganele, trambulinele gonflabile și teatrul de păpuși au reprezentat însă atracțiile zilei, testate de cel puțin o dată de sărbătoriți. Pe tot parcursul zilei, aceștia au primit gustări, suc și înghețată și au fost tot timpul îndrumați de un grup de voluntari ai companiei, care au asigurat bunul mers al evenimentului.  

“Echipa din DRÄXLMAIER Pitești este o mare familie și suntem bucuroși să sărbătorim împreună cu colegii noștri și copiii lor. Această zi este dedicată exclusiv micuților. Ne-am străduit să le oferim cât mai multe distracții și amintiri frumoase”, a spus Bernd Schmitt, Director General DRÄXLMAIER Pitești.   Copiii au creat cu ajutorul voluntarilor o pictură uriașă în zeci de culori. “Copiii au fost foarte bucuroși că au putut lucra cu mânuțele la pictura uriașă și au fost foarte mândri de rezultatul final, făcând multe poze cu capodopera lor” – a spus Tania, una dintre voluntarele care avut grijă ca fiecare mic artist să își poată lăsa amprenta pe pânză.  

”Am fost tare fericită când am aflat că se organizează acest eveniment. Am și venit cu ambii mei copii, Andrei și Ionuț chiar de la prima oră. S-au distrat foarte bine. Cel mai mult le-a plăcut la teatrul de păpuși și la trambuline” – spune Claudia, angajată a companiei.  

”M-am dat pe tobogane și m-am dus și la desen – povestește Irinuța, fetița de 7 ani a lui Sandu, angajat la DRÄXLMAIER Pitești, cu un zâmbet larg – Îmi place foarte mult vata de zahăr și baloanele astea multe. O să iau și eu unul acasă!”.  

Distracția a ținut până după-amiază, când cei mici s-au îndreptat spre casă fericiți, cu multe amintiri și cadouri.

Informații generale

Despre
DRÄXLMAIER Group

DRÄXLMAIER Group furnizează producătorilor de automobile premium din întreaga lume sisteme complexe de cablaje, componente electrice și electronice centrale, interioare exclusive și sisteme de baterii pentru mobilitate electrică. Combinația dintre competențele de bază în interioare, electricitate, electronică și sisteme de baterii asigură companiei DRÄXLMAIER o poziție unică în industrie. Astfel, compania acoperă întregul proces, de la ideea inițială, prin dezvoltare și producție și până la livrarea produselor către liniile de asamblare ale producătorilor de automobile premium. Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul componentelor electrice și electronice. Acestea includ sisteme de cablaj multi-tensiune și înaltă tensiune, sisteme de gestionare a bateriilor și distribuitoare inteligente de energie. DRÄXLMAIER lucrează la viitorul mobilității fără emisii cu soluțiile sale pentru sisteme de baterii de joasă tensiune și de înaltă tensiune. În calitate de lider de piață pentru sistemele de interioare, DRÄXLMAIER Group furnizează sisteme de iluminat ambiental, console centrale, borduri și uși, precum și module de cockpit pentru producătorii de automobile premium.

DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu peste 65 de locații în peste 20 de țări. Fondată în Germania în 1958, compania are peste 75.000 de angajați în întreaga lume. Pentru DRÄXLMAIER Group ca o afacere administrată de proprietar, gândirea responsabilă și pe termen lung a fost întotdeauna baza succesului economic. Prin urmare, un element central al strategiei sale este proiectarea proceselor de afaceri și de producție, precum și realizarea produselor, într-o manieră mai durabilă, pentru a crește competitivitatea companiei pe termen lung. În plus, DRÄXLMAIER se angajează să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

În 2020, DRÄXLMAIER Group a generat vânzări de 4,2 miliarde de euro. Compania face parte din Top 100 al furnizorilor de componente pentru automobile și printre clienții noștri se numără Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche și Volkswagen, precum și producători auto californieni.